Cămara de iarnă
Ardei bulgărești la borcan, pentru iarnă
Dacă ardeii sunt prea lungi pentru borcan, îi tăiem și problema e rezolvata! Eu am folosit ardei bulgaresti, care sunt mai puțin iuti, și i-am combinat cu cativa ardei iuti, pentru un gust mai echilibrat. Am folosit un borcan de 1,8 litri.

Cum se face
Am spălat ardeii, le-am indepartat coditele și i-am tăiat rondele lungi de aproximativ 3-4 cm. Îi puteți taia mai mari sau mai mici, după preferinta. Dacă va incap, îi puteți pune întregi în borcane. Am amestecat ardeii bulgaresti cu cei iuti, pentru ca iuteala să se distribuie cât mai bine.
În borcanul curat am pus boabele de piper, boabele de mustar și usturoiul tăiat felii, apoi am adăugat ardeii și i-am presat bine.
Am pus apa, oțetul de 9 grade, sarea și zahărul într-o cratiță, iar după ce amestecul a dat 2-3 clocote, l-am turnat fierbinte peste ardei, cât să fie bine acoperiti. Am închis imediat borcanul cu un capac nou și l-am strans bine.
După aproximativ 2-3 saptamani, ardeii sunt gata de savurat. După deschidere, borcanul se păstrează la frigider. Simplu, aromat și numai bun de pus langa mancarurile preferate!


