Emilia gătește

Sosuri

Hamsie prăjită cu mămăligă și mujdei

Hamsia prăjită îmi aduce aminte de vara, de zilele când eram fără interdictii și mergeam în Satul de vacanta din Mamaia și mirosea atât de bine. Azi am pregătit și eu, cu dor de vara, de vremuri bune și de acest gust bun. Și nu puteam să nu prepar rapid și o mămăligă și o crema de usturoi. A fost o masă divina!

Timp
circa 45 minute
Bună pentru
Sosuri
Hamsie prăjită cu mămăligă și mujdei

Cum se face

  1. Hamsia congelata am dat-o printr-un jet de apă rece. Am pregătit apoi într-o farfurie întinsă un amestec de făină cu mălai și sare. Am presărat sare și peste hamsie. Am luat apoi pestii și i-am tavalit prin amestecul de făină cu mălai. Am încins ulei într-o tigaie și am pus pestii la prăjit. I-am întors când s-au rumenit și când au fost gata i-am scos pe hartie absorbanta. Am pus câteva ture de peste în tigaie până am prăjit toată cantitatea.

  2. Mamaliga am preparat-o astfel: când apa cu sare a început să fierba, am adăugat malaiul și am amestecat bine cu un tel. Am fiert aproximativ 15 minute la foc mic și am amestecat periodic în ea. Când a fost gata, am scos-o într-un bol uns cu puțin ulei, iar la momentul servirii am rasturnat mamaliga la platoul de servire.

  3. Mujdeiul l-am pregătit astfel: am curățat usturoiul și l-am zdrobit cu ajutorul unei prese pentru usturoi. L-am pisat bine și am adăugat sare. Când a fost bine pasat am adăugat ulei câte puțin și am amestecat. Este un fel de maioneza de usturoi. La final am adăugat și o cescuta cu apă plata. Am amestecat.

  4. Alături de mămăligă rotundă și apetisanta am pus hamsiile bine rumenite și am turnat mujdei deasupra. Un adevărat festin!

Cum arată

Clipul ei, pas cu pas.

Și alte rețete