Dulciuri
Biscuiți crocanti cu fulgi de ovaz
Poate unii dintre voi evitati să coaceți vara din cauza caldurii, eu nu ma incadrez în aceasta categorie. Dacă ma trosneste o pofta, trebuie să fac preparatul, e musai. În plus, coacerea biscuitilor nu dureaza foarte mult.

Cum se face
Am amestecat foarte bine în prima faza untul (la temperatura camerei), untura și zahărul (ar fi bine să fie zahăr pudra, pentru a se incorpora mai bine) cu un mixer și am adăugat apoi oul. Am folosit apoi o spatulă și am adăugat faina, fulgii de ovaz, praful de copt, sarea, esenta de vanilie și razatura de lămâie. La final am adăugat ciocolata neagra menaj mărunțită la cuțit și am amestecat-o și pe ea.
Am pregătit cuptorul, am pus foaie de copt pe tava întinsă a cuptorului și am pus din loc în loc cu ajutorul unei linguri compoziția de biscuiti. Aveți grija ca se va topi compoziția și trebuie lăsat loc suficient intre ei.
Cât timp se coace prima serie de biscuiti, compoziția am lăsat-o la frigider. Biscuitii i-am copt la 180°C timp de aproximativ 20 minute. În ultima faza am setat cuptorul pentru incalzire în partea de sus pentru a prinde o culoare uniforma, am stat cu ochii pe cuptor să nu se arda.


