Mâncare gătită
Caracatiță la wok
Credeti ca este greu să gatesti o caracatita? Eii, iata ca nu este chiar greu iar modul cum am preparat-o este unul foarte simplu. Nu ai cum să dai gres, pe bune! Dacă folosesti o caracatita prefiarta lucrurile devin și mai simple!

Cum se face
Am folosit o caracatita intreaga, prefiarta. I-am eliminat la început gura, apoi am tăiat-o în bucăți mai mici.
Am încins un wok în care am pus ulei de măsline și am adăugat caracatita pe care am rumenit-o aproximativ 15 minute, timp în care am amestecat de mai multe ori în ea.
Am adăugat apoi vin alb, unt și usturoiul. Am mai lăsat să fiarbă câteva minute, iar la final am adăugat pătrunjel. Am servit imediat cu pâine.
Cum arată
Clipul ei, pas cu pas.
Cum povestește Emilia în clip
Scris după ce se aude în clip. Sunt și cuvinte prinse greșit pe alocuri — rețeta de mai sus e cea scrisă de ea.
Am avut o caracatita intrega, a fost prefiarta, am taiat intaiii tentaculele pe care le-am taiat apoi pe jumatate, am curatat si capul acela si le-am taiat in bucati mai mici. Am incins-o un uc in care am pus ulei de masgrine destul de mult dupa cum azi vadut, am pus ati voi bucatile de caracatita si le-am prăjit aproximativ 1/4 de ora. Am tot amestecat in ele intre timp dupa care am dat pe razatoare, dar puteti sa folosi si ceva si preza de usturoi, cam doua capatini mici de usturoi, am adaugat vin cam 400ml de sardone alb, am adaugat si unt si usturoiul, apoi le-am alesat iaraj la fiert impreuna cu sare, iar la sfarsit am adaugat si patrungel, n-am avut proaspata, am avut patrungelul congelat, dar rai este la fel.
In total a stat pe foc aproximativ 20 de minute, este absolut deliciosa, va recomand sa faceti si


