Dulciuri
Crepes Suzette
Clatitele sunt iubite de toate lumea, cu gem, crema de ciocolată sau alte umpluturi creative, dar dacă nu gusti Crepes Suzette nu poti spune ca esti un adevărat cunoascator al clatitelor. Cine știe, după ce gusti o asemenea capodopera culinara este posibil să nu mai mananci clatite simple cu gem. Sunt aromate, colorate, fine și savurandu-le la ține în bucătărie te vei simti ca la o terasa cocheta cu vedere la strada de pe Champs-Élysées.

Cum se face
În primul rand pregătim clatitele, clasic. Într-un bol punem toate ingredientele, le amestecăm bine și le coacem în foaie subțire, în tigaie. Clatitele se coc la foc iute. Din compoziția data rezulta aproximativ 10 clatite.
Pentru sos punem într-o tigaie zahărul și asteptam să se topeasca complet.
Spălăm bine una dintre portocale și o decojim de o parte de coajă. Coaja o tăiem feliute subțiri. Stoarcem apoi cele doua portocale (puteți folosi și mai multe portocale dacă doriți mai mult sos) și turnăm zeama peste zahărul topit complet în tigaie. Punem de asemenea și bucatile de coajă tăiate și câteva rondele de portocala. Adăugăm și untul și lăsăm la foc mic să se topeasca bine zahărul și să se formeze un sos mai gros.
Împăturim 6 clatite rumenite și subțiri în 4 și le aranjăm în tigaie în sosul de portocale. Avem grija să ajunga sosul pe toată suprafata clatitelor. Turnăm alcoolul și flambam cu ajutorul unui arzator pentru bucătărie. În aproximativ 2 minute clatitele pot fi scoase pe farfurie și servite. Sunt deosebit de fine și aromate, un adevărat rasfat culinar!
Cum arată
Clipul ei, pas cu pas.


