Emilia gătește

Mâncare gătită

Friganele cu brânză rasă

Pentru mine aceste friganele înseamnă gustul copilariei. Cremoase în interior, crocante, delicioase, așa ni le pregatea mama și erau pentru noi un mare deliciu la prima ora. Le-am pregătit și copiilor mei și sunt foarte incantati de ele. Este un mod foarte bun de a-i „pacali” pe copii să manance ou. Asta nu înseamnă ca este un preparat doar pentru copii, nici vorba! :-)

Timp
circa 12 minute
Bună pentru
Mâncare gătită
Friganele cu brânză rasă

Cum se face

  1. Feliile de pâine le inmuiem puțin în lapte, nu le ținem în lapte, doar le trecem rapid, cât să absoarba puțin lapte. Dacă stau prea mult în lapte, feliile sunt „saturate”, se rup foarte repede și nu le mai poti da apoi prin ou pentru ca nu se mai lipeste de ele.

  2. Batem 3 ouă cu puțină sare și piper și trecem feliile de pâine prin el. Ar trebui să absoarba toată cantitatea de ou.

  3. Încingem ulei într-o tigaie și punem feliile la prăjit. După aproximativ 2-3 minute, le întoarcem cu grija și pe cealalta parte. Le lăsăm 2-3 minute și le scoatem pe prosop de bucătărie absorbant și apoi le transferam în farfuria unde vor fi servite. Radem branza peste ele și le ornam cu legume colorate de sezon. Interiorul este moale, iar exteriorul este crocant și delicios.

Cum arată

Clipul ei, pas cu pas.

Și alte rețete