Mâncare gătită
Osso buco cu legume și sos
Osso buco este un renumit preparat italian, deosebit de gustos.

Cum se face
Rasolul de manzat l-am condimentat cu sare și piper pe ambele parti, plus faina. Am pus apoi bucatile de carne într-o tigaie incapatoare cu ulei de măsline. Am rumenit rasolul frumos pe ambele parti, timp de 3-4 minute pe fiecare parte și apoi le-am scos din tigaie și le-am lăsat de-o parte.
Am mărunțit doua cepe și le-am adăugat în tigaie. Am tocat rapid și un ardei gras galben, mare și frumos și l-am adăugat peste ceapă. La fel am procedat și cu un morcov foarte mare. Va recomand să adăugați 2 de marime normala.
După ce le-am călit împreună circa 5 minute, am adăugat apa și am lăsat totul cu capac alte 5 minute. Am adăugat apoi pasata de roșii, piper, cimbru, sare, rozmarin o capatana de usturoi tăiată în jumătate precum și cele doua bucăți de rasol rumenite. Peste bucatile de carne am adăugat câte un cub de unt. Am pus capacul și am lăsat la fiert aproximativ 2 ore. Mai trebuie adaugata apa, dacă se evapora. Se poate da și la cuptor.
La final, am adăugat pătrunjel tocat. De obicei se servește alături de piure, orez sau mămăliga, dar se poate consuma și ca atare.
Cum arată
Clipul ei, pas cu pas.


