Emilia gătește

Mâncare gătită

Stufat de miel

De pe masă mea de Paste nu lipseste Stufatul de miel. Stufatul este un preparat cu un gust deosebit de gustos, care se diferentiaza prin cantitatea mare de ceapă și usturoi verde folosite la gatire.

Timp
circa 2 ore
Bună pentru
Mâncare gătită
Stufat de miel

Cum se face

  1. Am rumenit în ulei carnea de miel condimentata cu sare, piper și cimbru, timp de aproximativ 20 de minute, până a capatat o culoare frumoasa, pe ambele parti.

  2. Am adăugat toată ceapa tocată și am amestecat în ea, până s-a înmuiat, 5 minute. Am adăugat apoi și usturoiul verde, de asemenea tocat. În câteva minute s-a înmuiat și usturoiul și a scazut foarte mult în volum. Dacă doriți mai puțin sos, puteți folosi o cantitate mai mică de ceapă și usturoi.

  3. Am completat apoi cu sare, boia dulce, suc de roșii și apa și am lăsat la fiert pe aragaz timp de 20 de minute. Aveți grija ca, înainte să bagati stufatul la cuptor, să va asigurati ca ati adăugat suficient lichid în oală, astfel încât să aibă loc să fiarbă bine și să nu se prindă de fundul vasului.

  4. Am dat apoi vasul la cuptor pentru 45 de minute, la 170°C. La final, stufatul s-a rumenit frumos la suprafata, iar carnea s-a fragezit foarte bine. Am adăugat și mărar și pătrunjel, ambele proaspăt tocate. Stufatul de miel este gata!

Cum arată

Clipul ei, pas cu pas.

Cum povestește Emilia în clip

Scris după ce se aude în clip. Sunt și cuvinte prinse greșit pe alocuri — rețeta de mai sus e cea scrisă de ea.

De pe masa de paște, cu siguranță, nu o să-mi lipească stufatul de miel. Este unul dintre preparatele mele preferate, se pregătește foarte ușor. Hai să te arăt!

Pentru acest preparat am folosit 800 grame de carne de miel, 6 legătur de ceapă verde și 6 legătur de usturoi verde. Am curățat și spăla foarte bine ceapa și usturoiul, iar apoi le-am tocat mai mărunt din cuțit. Și nu trebuie să o faceți griști, chiar dacă pare o cantitate foarte mare de ceapă și de usturoi, acestea se vor rumăia foarte mult în timpul gătirii.

Am adăugat întâi toate cantitatea de ceapă care în 5 minute s-a înmuiat, iar apoi am adăugat și usturoiul care și îl s-a înmuiat în câteva minute. Am adăugat apoi sare, boia dulce, suc de roșii și apă. Am mai fier pe aragast timp de 20 de minute și 45 de minute la cuptor.

La suficient cu oule, iar acum urmează să mă lau și cu stufatul. La sfârșit se mai daugă mărat și pătrujel proaspă tocate, iar stufatul este gata de savurat, iar carne este foarte fragedă, una de văra deliciu. Pădureți poftă mare și sărbător cu bine.

Pe curând!

Și alte rețete